Ştrandul Urmánczy a intrat în proprietatea familiei al cărei nume îl poartă în jurul anului 1870, când a fost cumpărat de la familia Lázár din Lăzarea. Portalul din lemn, bogat decorat întâmpina vizitatorii încă din 1835. Construcţia simplă a băii găzduia o piscină acoperită, înconjurată de cabine de lemn. După obiceiul vremii, un zid de scândură împărţea piscina în două părţi de 20 mp suprafaţă: o parte pentru bărbaţi şi una pentru femei. Tot atunci a fost construit şi un vestiar cu patru încăperi. O descriere din 1884 se referă la opt vestiare care aveau mărimea unei camere. Cândva la începutul secolului XX mlaştina din jurul băii a fost asanată şi amenajată ca parc şi sere. Pe băncile aşezate de-a lungul gardului se odihneau localnicii cu drag. Viaţa socială era promovată şi prin găzduirea de două ori pe săptămână a unui ansamblu muzical.

O carte poştală din 1942 ne arată baia nou construită după inundaţia nimicitoare din 1932. Clădirea şi terasa lungă oferea un loc generos cu umbră pentru bufet, unde se serveau aperitive şi îngheţată la preţuri convenabile. În noul bazin, de data aceasta în aer liber şi mixt, de 1000 m, deseori se ţineau competiţii de înot. Se vede şi acoperişul clădirii mici, care adăposta pe atunci bazinul mic. Teritoriul băii a fost înconjurat de un gard de lemn, de care se ataşau cabine de schimb, tot din lemn. Complexul se bucura de două plaje amenajate: una cu iarbă în faţa bazinului, şi una cu nisip de-a lungul piscinei. În partea din spate s-a construit şi un tobogan înalt, cam de trei metri.

Apa băii a fost analizată de profesorul Löbisch din Innsbruck în 1882. Componentele apei minerale hidrogencarbonate, sodice, calcice, magneziene şi carbogazoase au ieşit asemănătoare celor din vestitele băi Rudas şi Gellért din Budapesta. Calităţile curative ale apei mezotermale, de 26.2 grade erau bine cunoscute. Băile Urmánczy au fost pomenite în fiecare ghid turistic din jurul anului 1900. Bolnavii beneficiau şi de sfatul unui medic din staţiune. Călăuza şi prospectul staţiunii balneo-climaterice Topliţa, din anul 1934, recomanda apa minerală de băut „în cazurile de cataruri cronice ale stomacului, căilor urinare şi aparatului respirator […] diminuănd neplăcerile şi simptomele, regulând scaunul.” Sub formă de băi „au efect calmant şi întăritor, mai ales la indivizi neroşi şi surmenaţi” fiind „bune la boli cronice femeeşti şi reumatism cronic muscular.”

În anul 1948 băile au fost naţionalizate. A primit şi un nou nume: ştrandul Tineretului. În vara anului 1964, s-a construit clădirea de la intrare, piscinele au fost modernizate, ridicându-se pereţi din beton. Pe vremea aceea, doar o baracă din jurul bazinului mic oferea protectie împotriva frigului. În anii 1970, parcul din jurul ştrandului a fost distrus, iar în locul lui a fost construit cartierul Izvoarelor şi câteva case.

În primăvara anului 2008, ştrandul a fost retrocedat moştenitorilor familiei Urmánczy, fiind într-o stare avansată de degradare. Acesta a fost rapid renovat şi deschis publicului la sfârşitul lunii iunie din acelaşi an.